Stagiul de Pregătire de Kumite Competițional cu Christophe Pinna

Sala Sporturilor „Simon Ladislau” din Tîrgu-Mureș, a găzduit în perioada 15-18 iunie, unul dintre cele mai importante Stagii de Pregătire de Kumite competițional din ultimii ani, alături de Christophe Pinna, o legendă absolută a karate-lui mondial ne-a onorat cu prezența sa.

Un om extraordinar, care și-a dedicat viața kumite-lui, a acordat o atenție deosebită fiecărui element, tehnici și situații de luptă prezentate. Iar de experiența sa, au beneficiat peste 300 de sportivi sau iubitori ai karate-lui din toată țara, de la cei mai mici sportivi de 7 ani, până la mari maeștri.

A fost de asemenea și ultimul stagiu de pregătire pentru Lotul Național care ne va reprezenta în mai puțin de o lună la Dundee în Campionatul Mondial de Karate WUKF. A.C.S. JUVENES, mulțumeste sportivilor, părinților și sponsorilor – Reea, Republic Production, BB Image, Eeathing, MySign și Amenajări Mureș.

Campionatul Mondial de Karate WUKF, Dundee, Scoția 13-16 Iulie 2023

Rezultate fantastice obținute de sportivii clubului nostru la această competiție unde au participat peste 1800 de sportivi din 31 de state din întreaga lume.

1 medalie de aur 🥇și titlul de Campionă Mondială, Szava Bernadett la Kumite Individual Shobu Sanbon feminin 14-15 ani +60kg

1 medalie de argint 🥈 și titlul de Vice Campion Mondial, Mihai Andrei Gaspar la Kumite Individual Shobu Sanbon masculin 14-15 ani +75kg

1 medalie de bronz 🥉 Szava Bernadett la Kumite Team Rotation feminin Shobu Sanbon feminin 14-15 ani

1 medalie de bronz 🥉 Gaspar Andrei Mihai la Kumite Team Rotation masculin Shobu Sanbon masculin 14-15 ani

În drumul către aceste rezultate excepționale, sportivii noștri au fost antrenați de către antrenoarea Kiss Ibolya Noemi.

Felicitări sportivilor pentru rezultate !

Felicitări părinților pentru efort și implicare!

Mulțumim companiei Reea în susținerea proiectului Juvenes !


Galerie foto



Pion Campion – Pion Campion Junior 10 – 11 Iunie 2023

Regulament Turneu

Regulament Turneu Pion CampionRegulament Turneu Pion Campion Junior

Rezultate Pion Campion

Locul 1ILLES SANDORCS JUVENES TARGU MURES
Locul 2BARATOSI DANIELCS JUVENES TARGU MURES
Locul 3PUSKAS ANDRASNELEGITIMAT GHEORGHENI
Locul 4FERENCZI SANDOR LEVENTECS JUVENES TARGU MURES
Locul 5VELCHEREAN VASILECS JUVENES TARGU MURES
Locul 1 FEMININBIRA ANDRADA PARASCHIVACS NOUL REGAT CRISADE PITESTI
Locul 1 1401-1800JAKAB NANDORCSS ODORHEIUL SECUIESC
Locul 1 SUB 1400TOCACIU MIHAICS ATLAS SAH
Locul 1 NELEGITIMATIBUMBARU VIORELNELEGITIMAT BUCURESTI
Locul 1 VETERANIMIRON IONELNAPOCENSIS ACTIV CLUJ NAPOCA

Rezultate Pion Campion Junior

Locul 1 TURNEU AMOISE MIHAI ALEXANDUCSS TARGU MURES
Locul 2 TURNEU ASZEKELY DAVID KRISTOFCSM MEDIAS
Locul 3 TURNEU ABALLA NORBERTCS JUVENES TARGU MURES
Locul 1 FETE TURNEU AOLARIU CHILUT SOFIACSS TARGU MURES
Locul 1 TURNEU BVITAN DANIEL ATTILACS SAH CLUB POTAISSA TURDA
Locul 2 TURNEU BMARCAN PAUL CRISTIANCS SAH CLUB POTAISSA TURDA
Locul 3 TURNEU BSZASZ GERGOCSS ODORHEIUL SECUIESC
Locul 1 FETE TURNEU BGOREA MIHAELA ELENACS JUVENES TARGU MURES
Locul 2 FETE TURNEU BSZEKELY REKACS JUVENES TARGU MURES
Locul 3 FETE TURNEU BHOTA ANASTASIANELEGITIMAT TARGU MURES
CEL MAI TANAR PARTICIPANTMADARASZ LEVENTENELEGITIMAT TARGU MURES

Galerie foto



Prima ediție a European Open School Combat Games 2023

Sportiva noastră, Szava Bernadett, sa întors de la Belgrad, prima ei deplasare cu Lotul Național al Federației Române de Karate WUKF selectat pentru prima ediție a EUROPEAN OPEN SCHOOL COMBAT GAMES 2023, organizat sub egida EUROPEAN SCHOOL SPORT FEDERATION.

Evenimentul organizat în capitala Serbiei a aliniat sportivi din multiple ramuri sportive precum KARATE, JUDO, TAEKWONDO WTF, TAEKWONDO ITF SAMBO, LUPTE LIBERE, KYOKUSHINKAI.

Berni a participat la 2 categorii individuale și la o categorie pe echipe unde a obținut 3 medalii de aur

🥇 Kumite SHOBU IPPON – fete nascute in 2008-2009 +55 kg

🥇 Kumite SHOBU SANBON – fete nascute in 2008-2009 +55 kg

🥇 Kumite ECHIPE – fete nascute in 2004-2007

Mulțumiri antrenorilor de la lotul național Drocsa Jozsef și Kerekes Eva Eniko, pentru sfaturile și suportul oferit.


Galerie foto



Prima etapa a Campionatului Național de Motocross

🏆 Podium Juvenes la clasa MX2, în prima etapă a Campionatului Național de Motocross, de la Șugaș (Covasna)! În weekendul ce tocmai a trecut, 11 sportivi ai clubului au participat la eveniment, iar rezultatele sunt excelente:

🏍️ Mihail Golovicichin 🥇, Aida Cojanu 🥈 și Darius Tecar 🥉 la clasa MX 2

🏍️ Aida Cojanu 🥇 la clasa Fete

🏍️ Iosif Petru 🥉 clasa MX 1

🏍️ Ionuț Cojanu 🥇 la clasa Veterani 1

🏍️Sandor Molnar 🥈 la clasa Veterani 2

🏍️ Lucian Giurgiveanu loc 4 Veterani 1

🏍️ Andi Suchi loc 4 la clasa Veterani 2

🏍️ Lucian Costin loc 7 la clasa MX 2 amatori

Felicitări tuturor!


Galerie foto



Turneu de șah “Pion Campion”, sambata, 1 aprilie 2023

81 de concurenți, 1 Maestru internațional, 1 Maestru FIDE, premii totale în valoare de 3.000 de lei și o zi plină de șah.

Fără nicio păcăleală, aceasta a fost o nouă ediție a Pion Campion, tradiționalul turneu de șah rapid organizat de CS Juvenes având ca sponsor principal Reea, derulat sâmbătă 1 aprilie la Tîrgu-Mureș.

Mulțumim tuturor pentru participare! Mulțumim tuturor pentru participarea neașteptat de numeroasă, din toate categoriile de vârstă!


Galerie foto